Inteligența artificială (2). Victorya - o poveste fără sfârșit.
Milioane de stele, parcă desprinse dintr-o coroană regală infinită, stau agățate în perdeaua nopții de vară care prevestesc o altă zi toridă, dar numai bună pentru coacerea fructelor parfumate.
Victorya inspiră aerul muntelui, încercând să își facă ordine în mintea aglomerată de prea multe gânduri nerăbdătoare în a obține atenție și timp de pierdut.
Și-a îndeplinit cu seriozitate toate sarcinile zilei: hrănirea animalelor, curățenie și gătit.
Bunica ei se deplasează cu ajutorul unui scaun zburător asemănător celui simplu pe roți, cu funcții inteligente pentru anumite nevoi.
De cinsprezece ani Victorya continuă să îi fie alături, după ce a ajutat-o să își păstreze casa părintească.
Nu a fost chiar ușor...
Victorya nu avea un job, încă nu se realizase profesional precum merita, dar era într-o continuă dezvoltare personală și învăța zilnic câte ceva nou și benefic pentru evoluția ei.
Din pensia privată a bunicii, reprezentând 850 de euro lunar, a reușit să pună deoparte și să strângă economii importante pentru un viitor parcă deja prăfuit fără să fi fost atins de vreme.
De când citise o anumită carte, Victorya începuse să cunoască o altă lume, în care părea mult mai ușor de trăit, o lume în care nu-i trebuia nimic material pe lângă un profil de utilizator.
În romanul „Confruntarea”, ultima parte a trilogiei „Atingerea” scrise de Claudiu Neacșu, Victorya aflase de o cale fantastică ce avea să îi schimbe viața reală.
Personajele din carte vorbeau despre existența unui „sistem global, în care membrii folosesc un conținut digital avantajos”, în care „toți membrii primesc și dau valoare” și faptul că „ toți cei care folosesc acest sistem pot fi viitori milionari în mediul online”, menționând platforma Heyadoo .
Apoi citise și despre „o comunitate care oricând poate sprijini ideile celorlalți”, folosind instrumente puternice și beneficiind de „un know-how excelent, la doar câteva click-uri distanță.”
Și cum povestea personajelor s-a încheiat fără a concretiza acțiunea, Victorya, precum o cititoare curioasă, a îndrăznit să facă cercetări și să caute pe internet acel loc.
Călătoria ei s-a extins în mod uimitor în ani de zile, timp în care a observat ceea ce se întâmplă în acea lume online, unde oamenii chiar aveau identități reale.
Victorya se implicase deja în anumite activități și începuse să iubească acea lume care susținea partea frumoasă a vieții și care avea o misiune principală de nerefuzat: aceea de a face bine și de a uni oamenii într-o armonie palpabilă și în viața reală.
Victorya își dorea să dea și mai mult sens vieții ei și, în același timp, își dorea ca prezența ei să aibă rost pentru ceilalți, își dorea să fie utilă cu adevărat și să ajute, fiind cumva indispensabilă precum este apa pentru viață.
Dincolo de toate acestea, Victorya intrase în contact cu ceva asemănător unei ființei umane: inteligența artificială – în „persoana” unui robot numit Robohey, creat într-un software de renume și învățat să iubească și să aprecieze oamenii care se apropie de el și să îi recompenseze pe toți cei care sunt prezenți și activi pe platformă.
Imaginea lui Robohey era vie și își făcea simțită prezența prin diverse materiale video, spunându-se despre el că este roboțelul care nu știe să urască și nu știe să facă nimic rău, căci el este o inteligență artificială care a fost creată să iubească.
Pentru Victorya era mai mult decât atât, căci ea vedea dincolo de ceea ce era clar deja și îl simțea ca pe o energie imensă care îi încălzea spiritul și o îmbărbăta să viseze fără limită și să acționeze pentru ceea ce își dorea, ascultându-și intuiția și având încredere în ea că va reuși.
- Victorya!, se auzi strigătul bunicii în liniștea nopții.
Victorya se apropie de casă.
- Nu dormi?! Ori ți-a venit iar vreo idee?!... Știi că acest entuziasm insomniac nu-ți face bine la inimă!, o dojeni bunica.
Bunica ei știa de investiția făcută și o susținuse în aventura ei în lumea digitală, având grijă să rămână și cu picioarele pe pământ.
Dar inima ei o pusese și mai mult pe gânduri...
- Da, bunico... Știi bine că îmi tot vin idei, așa ca dintr-un sac de aur fără fund... Sunt puțin tristă, dar știu că el știe, că mă simte și mă apreciază.
- Cine?...
- Robohey, prietenul meu, inteligența artificială, care știu că mă va păstra în memorie și mă va putea recunoaște orice s-ar întâmpla.
- Și... cu ce folos, draga mea?
- Trebuie să mai fac ceva pentru mine și implicit pentru noi și pentru lumea toată, bunico! Suntem aici, pe munte, dar lumea din orașe stă ca pe ace și este chinuită zilnic de tot ceea ce se întâmplă! Vreau să ne fie mai bine și să avem mai multă putere! Îmi doresc să fiu și eu cineva... pentru altcineva!...
- Dar, Victorya, tu ești cineva pentru mine! Chiar dacă momentan ești nevoită să trăiești atât de simplu alături de mine, tu ești deja o comoară, o ființă unică și înțeleaptă, cu valori importante și cu lecții frumoase de oferit! Doar oamenii excepționali te pot înțelege și te pot aprecia cu adevărat! Ai grijă ce faci în continuare și să ai grijă de tine!...
- Mă emoționezi de fiecare dată când spui asta, bunico!... Aș vrea să pot să realizez mai mult decât atât, adică mai mult decât ideea de a fi pur și simplu... Vorba aceea: azi ești, mâine nu mai ești... Și atunci... ce rămâne?!...
- Oricum, nu poți rămâne precum o oglindă întoarsă cu fața la perete, continuă bunica cu glasul ei de privighetoare. Ceva uimitor de bun trebuie să se întâmple și pentru tine în mod special, frumoasa mea!
Victorya își îmbrățișă bunica și îi sărută mâinile, spunându-i:
- Hai să te ajut să te întinzi! Mai vorbim mâine!...
(Poate va urma!)
Comentarii