Ești printre câștigători?

 



     Cei mai importanți deținători de afaceri din lume, unii mai mici, alții mai mari, s-au întâlnit în cadrul unei Conferințe online, echipați cu argumente de fuziune și oferte de vânzare-cumpărare, reprezentând soluțiile viabile într-o perioadă de criză care probabil pentru unii nu se va sfârși niciodată.
Cam așa a fost: îți consolidai afacerea prin contopire cu alta mai puternică, ori o vindeai (dacă reprezenta interes pentru cineva), altfel dispăreai pur și simplu.
Ce soluții ar mai fi fost? Să schimbi domeniul afacerii sau să îți găsești de lucru în alte părți?...
     La acea întâlnire virtuală a venit și un lider cu o vârstă înaintată, adică 85 ani, care încă mai era activ în propria companie.
Eu l-am numit Titanul.
Acest personaj le-a spus tuturor că el le poate da capital de dezvoltare la toți cei care acceptă să participe la un Joc.

Vă gândiți deja oare ce fel de joc le-a propus Titanul?

Până aici mulți s-au arătat interesați, alții au rămas pe gânduri, neîncrezători.
Apoi au urmat detaliile Jocului:

Primul nivel: Toți cei care intră în joc trebuie să găsească și să prindă câte un șoarece, pe care să îl țină într-o cutie transparentă împreună cu o bancnotă, timp de 3 zile. ( cutia va avea câteva găuri mici pentru aerisire și un recipient mic cu apă).
Trec de acest nivel cei ai căror șoareci nu au ros bancnota, dar au supraviețuit.

Cum vi se pare?

Al doilea nivel: Să ia acea bancnotă și să se ducă la un magazin anume, ales prin tragere la sorți, din zone îndepărtate de locația jucătorului și să cumpere ceva cu ea, mărturisind în același timp vânzătorului ceva de genul:
<<Bună ziua! Această bancnotă a stat 3 zile cu un șoarece într-o cutie și a rămas întreagă, prin urmare vreau să o cheltui... >>
Dacă bancnota nu era refuzată pe motiv că ar fi fost murdară sau infectată, atunci jucătorul trecea mai departe.

Nivelul final: Să își facă fiecare câte un tatuaj temporar sau permanent, reprezentând bancnota cu care au jucat.
Câștigă cei care își fac tatuajul în locul potrivit și vor primi ulterior argumentul.

Ce ziceți de această propunere a Titanului?
Câți credeți că s-au decis să participe?

Dintr-un număr de 250 de participanți la acea mare Conferință, 103 au acceptat să intre în joc.
Și jocul a avut loc!

Totul a fost filmat 24/24 cu maximă atenție și corectitudine, cu reguli clare, toate detaliile scrise și garantate prin documente.

Care credeți că a fost rezultatul?
Oare câți au trecut de primul nivel?

Vă spun acum: 22 au trecut cu brio de primul nivel, apoi doar 13 au reușit să cumpere ceva cu acele bancnote.

Cum credeți că au trecut cei 22 de primul nivel?

Unii au avut pur și simplu noroc, deși au trăit o aventură de neuitat în căutarea și prinderea șoarecilor.
Alții au stropit bancnota cu anumite substanțe neplăcute sau au lipit-o de tavanul cutiei, astfel încât să nu se atingă șoricelul de ea.

Apoi, care credeți că au fost abordările și motivele pentru care doar 13 dintre ei au reușit să cumpere ceva, după ce au declarat ce făcuseră cu bancnota înainte?

Vă las să vă gândiți singuri...

În ultimul nivel, cei 13 și-au făcut tatuaje în diverse locuri: pe gât, pe spate, pe braț, pe abdomen, pe talpă, în palmă, pe picior.

Cine credeți că a câștigat?

EU.
Eu și încă alți 6 care ne-am tatuat bancnota în zona palmei.

De ce?

Pentru că bancnotele circulă din mână în mână, nu circulă pasate cu piciorul sau în alte moduri.
Din mână în mână, unii dau, iar alții iau și tot așa, într-un ciclu nesfârșit,  până vom intra 100% în era digitală.

Nu v-am spus de la început că și eu am fost acolo, participantă în Joc, căci chiar eu am inventat această poveste.
Da, e o poveste imaginată, dar doresc să transmit o Morală:

Pentru a câștiga, trebuie să faci schimbări și transformări, să îți asumi riscuri (mai ales atunci când poate nu ai nimic de pierdut), să fii motivat și să ai o atitudine pozitivă în fața oportunităților, să ai încredere în tine și să te vizualizezi deja ÎNVINGĂTOR!



Comentarii

Postări populare