Vânătorii de comori și bilionara în doze

      <<Să fii flămând după apreciere într-o lume zgârcită în a o oferi înseamnă să mori de foame... Problema nu mai e doar că am ajuns la suprapopularea Planetei, căci acum nu mai este loc nici de afirmare, oamenii nu mai încap unii de alții din miliarde de motive...
Unii reușesc să se îmbogățească rapid, în timp ce alții probabil nu vor cunoaște niciodată manierele unui lux de Oscar.>>
Așa gândea Noya în urmă cu doi ani, când încă mai era o necunoscută printre cunoscuți și alți necunoscuți. 
O no name, fără brand personal relevant, într-o societate vopsită pe față în toate culorile curcubeului.
Noya, o femeie simplă și naturală din orice unghi ai privi prin obiectivul unui aparat de fotografiat, încercase mereu să se afirme acolo unde prindea o ușă deschisă.
Imaginea exterioară conta mai mult decât albumul de poze din interior, iar Noya nu era dispusă să își schimbe identitatea cu care se născuse.
În urmă cu ceva timp mai descoperise o ocazie de a ieși din mediocritate.
Unul dintre triliardarii lumii anunțase un concurs mondial, cu premii cash în miliarde de euro.
Participanții trebuiau să găsească și să aducă de nicăieri obiecte antice sau comori nedescoperite, care pot reprezenta interes într-o expoziție pe viață.
Înscrierea în concurs se făcea în momentul în care aveau deja obiectul.
Noya se decisese să își încerce norocul și de data aceasta. Știa unde va merge în căutarea obiectului enigmatic...
Noya observase ceva straniu: în timp ce oamenii aruncau la întâmplare dozele de la suc sau bere, acestea dispăreau ca prin magie, intrând în pământ.
Dacă săpa oriunde la trei metri adâncime, se lovea de un strat de aluminiu. Vegetația de la suprafață, copacii și toate florile erau amenințate cu dispariția, pe măsură ce acel strat înainta în sus.
Noya avea de gând să dezlege acea enigmă.
Alesese un loc anume și începuse să sape cu ajutorul unei unelte speciale, creând un tunel îngust spre interiorul Pământului. În fiecare zi săpa câte 500 de metri cu unealta automată, care era conectată la o bandă cu care scotea pământul săpat în exterior. O mască specială cu oxigen o ajuta să respire și să reziste unei călătorii atât de riscante. Masca era conectată la un cablu vital de la suprafață, care o însoțea în întunericul Pământului. Parcă era o cârțiță cu lanternă pe cap.
Pare incredibil, dar săpase așa 10 kilometri în jos, trecând de toate straturile de aluminiu, până ajunsese într-un gol orbitor. Fu înspăimântător ce văzu acolo.
O creatură cu cap auriu și cu țepi în loc de păr, șerpăluia peste mii de embrioni verzi, învăluiți în gel negru, deasupra unui vulcan de aluminiu topit, care se răspândea în tot Pământul.
Noya simți cum se sufocă în acel moment. Scoase un aparat mic și filmă timp de un minut ceea ce era acolo, apoi se întoarse la suprafață.

În următoarele zile, Noya începu să se simtă din ce în ce mai rău, ceva o apăsa în mijlocul pieptului și abia respira. Timp de o lună de zile nu putu să mai facă nimic, apoi începu să prindă puteri cu ajutorul Divinității și sprijinită de iubitul ei.
Se apropiase data limită de înscriere în acel concurs și, pe lângă acea înregistrare video, se gândi să creeze un tablou în care să reprezinte pe acea creatură, numită Muma Aluminiului.
Din mai multe doze de aluminiu reuși să creeze o adevărată operă de artă, având la bază un subiect real și înfricoșător.
Apoi își înscrise lucrarea în concurs, cu un mesaj de avertizare mondială în legătură cu vulcanul de aluminiu, ce putea să erupă și să înghită întreaga Planetă.
După un timp s-a anunțat și ce alte obiecte mai fuseseră înscrise în concurs, aduse de câțiva vânători de comori renumiți: scheletul de aur al unui animal mitic, găsit în nisipul deșertului, un ochi viu, mișcător, care nu se știa cărei ființe aparținuse, un televizor care funcționa singur și care arăta imagini de pe altă planetă și multe alte descoperiri inedite.
Dar mesajul lui Noya reprezenta strigătul unui pericol real și fu nominalizată printre câștigători.

Pentru gala de premiere își crease o rochie argintie, scurtă din fâșii de aluminiu decupate din doze, pe care începuse să le strângă de pe unde le găsea. Era accesorizată pe piept cu un trandafir roșu tot din aluminiu. 
Încă nu își revenise total, dar găsise puterea de a anunța întreaga lume de ceea ce se putea întâmpla. 
În cadrul galei, și-a prezentat tabloul și a difuzat în mod public filmarea cu creatura.
Cei prezenți erau șocați și nu credeau că acea filmare era reală, ci mai degrabă decupată dintr-un film science- fiction. Nu acceptau ideea că Noya ar fi putut intra până acolo, în interiorul Pământului.
Noya le-a replicat:
<< - Oare cum pot oamenii să spună că iubesc natura și, în același timp, să arunce cu mizerie în ea?...
Oare cum pot să creadă că iubesc casele și pământul pe care stau, dacă dedesubt e plin de deșeuri?...>>
Noya plecă de acolo cu premiul, dar cu lacrimi în ochi din cauza unei lumi oarbe și surde la strigătul Naturii îndurerate.

Peste un timp s-au auzit și vești bune.
În timp ce descoperirile vânătorilor de comori stăteau expuse în cel mai luxos muzeu din lume, triliardarul care organizase totul, a anunțat că aluminiul va fi strâns și reciclat, apoi utilizat exclusiv în industria electronică, iar alimentele și băuturile vor fi servite doar în ambalaje biodegradabile, astfel încât acea Mumă a Aluminiului să își piardă puterea, iar Natura să reintre în drepturile ei supreme asupra Vieții Pământului.
Noya este fericită acum și este Bilionară... în doze, pentru că a devenit ambasadoarea noului concept, ce va schimba lumea pentru totdeauna.

                                          Post Scriptum 

Tabloul din imagine este unul real, este creat de mine și am un motiv special pentru care am scris o poveste dedicată unui subiect foarte important.

Cu acest tablou m-am înscris la concursul
Can Art&Design Festival, organizat de Asociatia Alucro, ce derulează în Romania programul internațional "Every Can Counts" – dedicat colectării și reciclării dozelor din aluminiu.
Scopul concursului este de a-i ajuta pe oameni să conștientizeze importanța acestui material reciclabil in proporție de 100% și care se poate întoarce înapoi în raft în doar 60 de zile, dacă este valorificat.
Tema din acest an a fost realizarea unui tablou în care principalul material folosit să fie doza din aluminiu, în toate formele și culorile ei.

Descrierea scurtă a tabloului:

Muma Aluminiului există si este hrănită de mâinile care aruncă deșeuri în natura. Ea stă pe niște capsule, în care îi ține captivi pe embrionii naturii, pe care îi învăluie cu seva ei neagră și nu îi lasă să se dezvolte și să iasă la suprafață. Mugurii vieții din embrioni strigă după ajutor, dar nu aude nimeni și nu vede nimeni aceste semnale alarmante. Lumea riscă să devină o lume argintie, rece ca aluminiul. Prin această reprezentare, doresc să transmit mesaje S.O.S tuturor celor care aruncă la întâmplare dozele de aluminiu și sper să văd o schimbare de gândire și de atitudine. Tehnicile folosite pentru crearea tabloului au fost decuparea dozelor și lipirea bucăților cu superglue. Rama este făcută dintr-o bucată de parchet. Pentru evidențierea mâinilor și a capsulelor am folosit ojă de unghii. Partea din spate a tabloului am imbrăcat-o estetic cu un scotch argintiu. În imagini vă prezint cum ar arăta tabloul expus pe perete sau în aer liber.

În continuare, vă prezint mai multe imagini cu Muma Aluminiului:

Și câteva imagini din etapa de lucru: