Provocarea telefonului: de la necesitate la dependență. Rezolvarea problemei.

         

              Era ora 08:00 dimineața. Suna alarma din telefonul care rămăsese atașat la ureche. Theo abia a reușit să deschidă gura pentru a rosti comanda wireless "Ok".

În acel moment somnul era cel mai dulce.

După o oră este trezit de sunetul unui apel.

"- Da!", răspunde vocal și obosit Theo.

Un prieten îl atenționa că întâlnirea primei ore fusese anulată.

Theo era un burlac bogat, care avea o reședință superbă, alături de părinții lui.

Era un participant activ în cursa timpului și, în mod surprinzător, reușea să se implice în multe activități interesante.

Aproape niciodată nu își dădea jos acel wearable smartphone, pe care îl avea atașat la ureche. Cu ajutorul comenzilor vocale, scria mesaje, se înregistra și putea urmări video cu ajutorul unor holograme, care se proiectau ca un ecran în față.

Chiar dacă se credea destul de bogat, îi plăcea mult să mineze cryptomonede, având un sistem bine pus la punct și echipament cu putere de procesare sustenabilă.

De partea asta se ocupa seara și până târziu în noapte, îi plăcea să urmărească rezultatele și "comportamentele" în sfera crypto.

Când lua masa cu familia, nu avea habar ce se discuta, mintea lui era în altă parte.

Oare la ce?

Într-o zi, când se întorcea de la o petrecere, a fost întâmpinat în fața casei de un străin, care l-a avertizat că acolo era o proprietate privată și că nu are voie să intre.

Pentru că părinții nu răspundeau la telefon, și-a sunat avocatul personal care, de fapt, nici nu mai lucra pentru el.

Ulterior, avocatul i-a dat o scrisoare care i se adresa și care probabil avea să îl lămurească.

Când a deschis scrisoarea, care era din partea părinților, a citit următoarele:

"Dragul nostru Theo,

Te anunțăm cu tristețe că am vândut absolut tot și am plecat spre Planeta Marte, împreună cu alți oameni bogați precum am fost noi, într-o călătorie fără întoarcere.

Noi te-am pierdut de când ai devenit o fantomă vizibilă, dar absentă prin simțuri.

Nu am mai suportat să te vedem împietrit de tehnologie!...

Am plecat departe de lumea asta toxică, cu speranța că poate cândva te vei trezi la realitate și vei vedea că noi nu mai suntem.

Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ți-ai salvat viața...

Te iubim!..."

Din ziua aceea, Theo nu a mai fost același om...

Era ora 06:00 dimineața. Guguștiucul începuse deja să cânte în prunul de lângă casă.

Alenoya s-a trezit și a deschis fereastra, bucurându-se de razele soarelui abia răsărit.

După ce și-a umplut o sticlă cu apă, s-a schimbat în echipamentul de alergare și a ieșit în viteză pe cărările pădurii din zonă.

Făcea asta în fiecare zi și era într-o stare excepțională. Se relaxa și se gândea la ceea ce îi plăcea să facă și la cum să evolueze în profesia ei.

Alenoya era agent de spionaj și participase la multe misiuni dificile.

Totuși, de câte ori se putea, nu avea absolut niciun gadget asupra ei, căci oricum îi era suficient acel cip de urmărire și de identificare, implantat în umăr în faza recrutării.

Tehnologia era utilă pe teren, dar ea avea simțurile atât de sensibile încât știa ce urmează cu 30 de minute înaintea oricărui semnal electronic.

Alenoya se gândea la un caz recent, cu un individ pe care l-a urmărit când avea activități dubioase cu cryptomonedele, dar într-o zi, l-a pierdut pur și simplu din vizor. Tipul dispăruse fără urmă.

Îi știa dosarul acelui nebun după tehnologie și își dorea să îl găsească.

A găsit o pistă: fostul lui avocat. Când a fost chestionat, acesta i-a dat un bilet pe care îl primise recent și care trebuia să ajungă la cel vizat.

Alenoya îi supraveghea casa pustie, în speranța că va apărea.

După 6 luni, chiar a apărut cineva. Era un bărbat simplu, cu un chip sincer surprins de camera de luat vederi de la poartă.

Alenoya l-a întâmpinat și l-a pus la zid, cu mâinile la spate.

"- Pe unde ai umblat? Cine ți-a sters urmele?", a întrebat ea.

"- Cine ești tu?", s-a grăbit el să i-o întoarcă, trântind-o la pământ.

Alenoya rămăsese uimită de strategia lui, parcă nu mai corespundea cu profilul inițial.

Ea i-a întins biletul primit de la avocat:

"- Care e treaba cu asta? Cu cine faci afaceri?"

El i l-a smuls dintre degete și l-a citit:

" P.S. Doar un șoc de genul acesta îți trebuia.

Stai liniștit. Suntem în Dubai. Am deschis acolo un centru comercial. Venim în curând.

Până atunci, nu ai voie să intri în casă! Gândește-te bine cum trebuie să trăiești de acum înainte!...

Te iubim!...  "

În acel moment, l-au cuprins fiori reci, care i-au înghețat temporar întregul trup.

S-a trezit apoi pe patul unei clinici private. Alenoya era lângă el:

"- Deci?..."

"- Deci ce?...", întreabă el încă confuz de prezența ei.

"- Care este secretul tău,... Theo?"

(Da, despre Theo era vorba, în caz că nu ați făcut legătura până acum...)

Theo i-a povestit aventura vieții lui de până atunci, apoi a rugat-o să îl lase să plece după părinți.

Cazul a fost rezolvat din punctul ei de vedere. Theo nu comisese nicio infracțiune digitală, afacerea lui fusese preluată de altcineva, care a continuat să folosească identitatea lui virtuală.

După ce și-a regăsit părinții, Theo a acceptat să fie recrutat de Alenoya ca agent sub acoperire, fiind nevoie de un specialist pentru verificarea și reglementarea lumii crypto și pentru alte misiuni digitale.

Până la urmă, Theo a înțeles că trebuie să fie el cu un milion de pași înaintea oricărui pericol și să nu îl prindă pericolul nepregătit.

Nu toate poveștile au un final fericit, așa că să ne trezim până nu e prea târziu!