Dragoste în oglindă prin tehnologie 50 G. Totul sau nimic!

Acest text care urmează să îl citiți este pentru cei care au vârsta 18 +


PARTEA ÎNTÂI 

Suntem în anul 2220.
La început, acum 150 de ani, telefoanele mobile ne-au schimbat viața în mod liniștit pentru totdeauna, mai mult decât orice tehnologie. Cine ar mai fi renunțat la ele?
Cu fiecare an care trecea eram cu un pas în viitorul înțelepciunii și al inovațiilor. 
Acum lumea a ajuns la un echilibru din multe puncte de vedere și, în mod inedit, tehnologia este în armonie cu natura.
Mark este primarul unui orășel smart-living și este mulțumit pentru realizările lui de până acum.
Viața este mult mai ușoară cu ajutorul sistemelor 50 G, comparativ cu problemele care existau acum 200 de ani, prin anul 2020, când lumea era revoltată și lipsită de logică și gândire în sensul evoluției.
Totuși, de-a lungul timpului, au apărut mereu oameni geniali care au schimbat și au transformat problemele în soluții eficiente, generând bunăstarea pe care o cunoaștem astăzi.
Mark este unul dintre ei.
El a gândit un concept revoluționar pentru orașul său, creând o relație durabilă între natură și tehnologie.
Astăzi întregul oraș este verde. Network City abundă în spații verzi, cu flori, iarbă și copaci, cu grădini și pomi fructiferi, în timp ce toți locuitorii accesează prin internet  sau wi-fi principalele utilități, care sunt interconectate unele cu altele.
50 G a fost apreciat ca fiind "Internet of Things", devenind un instrument comun care permite interactivitate în timp real, protejând complet identitatea utilizatorilor, atunci când ei doresc asta.
Mark trăiește într-o lume care ar fi fost fantastică pentru generațiile care nu mai sunt.
Network City este unul dintre cele mai securizate orașe din țară.
Fiecare locuitor are parola lui de acces când intră într-un supermarket, atunci când dorește să călătorească cu un mijloc de transport în comun, când cumpără sau comandă ceva, făcându-se legătura cu sistemele lor de plată.
Orice ar dori, fiecare spune parola lui de acces asociată cu propria voce și nimeni altcineva nu o poate folosi.
Totul funcționează în mod automat, începând de la intrarea în locuință și până la îndeplinirea oricărei nevoi personale sau solicitări profesionale.
Pe străzi există stâlpi speciali care asigură continuitatea acestei tehnologii, care consumă foarte puțină energie și nu afectează sănătatea oamenilor, precum s-a crezut în trecut.
Întregul oraș este caracterizat de eco-living.

Într-o zi apare o problemă și începe să sune o alarmă din apropierea unei păduri.
Mark este anunțat de un paznic-robot că s-a localizat un intrus.
Când a ajuns la fața locului, a descoperit trupul unei femei care încă mai respira, dar era toată unsă cu mâl.
Mark a dat comandă roboților din sistemul de urgențe să o preia și să îi acorde îngrijiri medicale.
Era șocat de această situație, nu se gândise vreodată că se poate întâmpla așa ceva în nivelul lor de civilizație.
<< - Cine e femeia asta?... >>, se întreba singur. 
După câteva zile, Mark s-a dus în clădirea medicală pentru a se interesa de situația femeii. Aceasta stătea întinsă pe o canapea și asculta muzică.
Când l-a văzut pe Mark, a reacționat:
<< - În ce lume trăiți voi? Ce este aici?...>>
Femeia era izbitor de frumoasă, deși avea dantura incompletă.
<< - De unde vii tu? Cine ești?>>, răspunde Mark.
<< - Eu sunt SIMA. Îți aduc vești proaste de acolo de unde vin eu!
Îți poți da seama după starea în care m-ați găsit cât de negru este pericolul ce va urma!...>>

Ce credeți că s-a întâmplat? Care este continuarea pe care v-o imaginați voi?
La ce pericol se putea aștepta un orășel atât de liniștit și perfect?



 PARTEA A DOUA 

<< - Eu te cunosc, Mark. Am învățat la același liceu, dar în clase diferite. 
M-am îndrăgostit de tine atunci când ai fost premiat pentru Invenția Anului, atunci când ai creat drona spațială care poate asigura trusa de prim ajutor.
În tot acest timp, un prieten comun te-a fotografiat în secret și mi-a trimis imagini cu tine. Într-o zi, părinții mei m-au prins în timp ce te priveam pe tabletă în dormitor, m-au auzit vorbind singură gândindu-mă la tine.
Eu vin dintr-o familie cu reputație, dar cu un trai simplu, dintr-o țară care s-a specializat în crearea și dezvoltarea de arme. Aveam bani, dar nu aveam libertatea de a investi în tot ce ține de un lifestyle modern, totul orientându-se mai mult spre nevoile primare.
Când au înțeles ideea cu bărbatul din galeria mea de imagini, au făcut căutări într-o anumită bază de date și așa au aflat cine ești și unde te afli. Așa cum eram îmbrăcată în acel moment, m-au luat și m-au urcat într-un avion particular, care avea un scut pentru a-l face invizibil și care nu putea fi localizat.
Și m-au adus aici, aruncându-mă pur și simplu în pădurea voastră.
Mi-au dat ordin să vin la tine și să te conving să mă iei de soție, altfel voi fi pierdută.
Ei consideră că mintea mea e deja virusată cu imaginea ta. >>

Inima lui Mark începuse să bată din ce în ce mai tare, era o situație incredibilă.
A ridicat tonul:
<< - O fi un vis, un coșmar, căci nu îmi vine să cred ce spui tu! Cum să fac asta? Eu sunt nevinovat, nu v-am deranjat cu nimic!...>>
Sima continuă scenariul:
<< - Nu avem mult timp la dispoziție! În seara asta trebuie să se întâmple. În caz contrar, vor veni cu armele lor și îți vor distruge orașul!...>>
Mark:<< - Ce spui? Ești nebună?... Probabil ai evadat de undeva, căci nu ești normală!...
Faptul că te-am găsit venită de nicăieri nu este o dovadă sau un semn că mă amenință un pericol!>>
Sima:<< - Am o dovadă care sigur te va convinge. Privește aici pe abdomenul meu. Am un piercing de care e atașată o bombă minusculă cu senzori speciali. Aceasta se poate anula doar dacă faci dragoste cu mine, căci hormonii fericirii eliberați în acel moment vor fi identificați de cipul incorporat în piercing, iar bomba se va topi pur și simplu, absorbindu-se în piercing-ul pe care îl voi putea da jos imediat după...
Dacă nu facem asta, bomba va exploda cu efecte colorate și dureroase, peste 12 ore...>>
Mark:<< - De asta stăteai tu așa liniștită și ascultai muzică?... Nu! Ceva nu se leagă!>>
Sima continuă: << - Ba se leagă! Eu am încredere în tine, știu că mă vei salva și îți vei proteja și orașul! De asta sunt atât de liniștită! Te-am iubit de la distanță dintotdeauna!>>
Mark:<< - Cum să facem asta?...>>
Sima: << - Mai e un detaliu important. Trebuie să facem asta în mod public, în fața oglinzii digitale de pe cel mai înalt bloc din oraș, astfel încât să fim văzuți internațional de toată lumea și să ne declarăm dragostea în mod sigur.
Familia mea va privi în direct momentul nostru.>>
Mark:<< - Nu pot face asta! Roboții mei și, implicit tot sistemul, au fost programați cu o anumită etică și după conduite morale regale.
Daca fac asta public, mă vor elimina. Pe tine nu te au în baza de date, dar te vor considera o victimă. Dar în cazul meu, nimic nu ar justifica un astfel de comportament!...>>
Sima:<< - Atunci cum face, cum îi putem păcăli pe toți? Inventează ceva, doar te pricepi la asta!...>>
Mark:<< - E imposibil! Ce aș putea să fac într-un timp atât de scurt și în mod forțat?...>>
Sima:<< - Nevoia te învață. Dar acum e mai mult decât o nevoie!...>>

Mark a plecat spre locuința lui privată pentru a se gândi.
În 3 ore a creat practic o soluție și i-a dezvăluit lui Sima:
<< - Am combinat anumite sisteme pe care le aveam. Cam așa se va desfășura:
Noi doi ne vom conecta la aceste sisteme, care ne vor citi anumite gânduri precum ne vom înțelege și vor transmite semnalele trupurilor noastre către niște clone virtuale, care vor fi împreună în fața oglinzii digitale.
Clonele vor face absolut tot ceea ce dorim noi și vor transmite semnalele potrivite.
Telespectatorii le vor vedea în carne și oase, dar roboții mei vor știi să facă diferența,  vor știi că este vorba despre o acțiune din sistem și nu o vor corela cu mine.>>
Sima:<< - Nu e bine! Tu nu ai înțeles și nu știi încă un detaliu.
Trebuie să fim NOI acolo, iar posibila absorbție a bombei să fie filmată în prim plan și în amănunt! Ai mei vor să se folosească de asta și să "împuște" doi iepuri dintr-o lovitură. Ei vor ca acel moment să fie o demonstrație live că armele lor sunt funcționale și să își facă astfel publicitate mondială.
Aceasta e pedeapsa mea pentru că... TE IUBESC!>>
Mark:<< - Dacă fac asta, îmi salvez orașul, dar nu și propria persoană!...>>
Sima: << - Trebuie să găsești o soluție, să poți controla roboții!...>>
Mark:<< - Ar fi una: să distrug tot sistemul care conectează absolut tot ce este intern, pentru că nu pot să îl închid, căci l-am creat astfel încât să reziste în timp.
Astfel voi trimite roboții la culcare și va rămâne doar rețeaua de internet care face legătura în afara țării.
Adică doar să fim văzuți, în rest nimic altceva... >>
Sima l-a îmbrățișat: << - Îți mulțumesc că încerci!...>>

Peste câteva ore s-au dus în punctul de întâlnire și de transmitere video în toată lumea.
Mark și Sima s-au îmbrățișat strâns și așa au rămas până la final.
El doar i-a șoptit la ureche vorbe dulci, care i-au activat lui Sima hormonii fericirii, cheia anulării bombei.
Cei care priveau în ecrane și așteptau rezultatul erau contrariați.
<< - Te iubesc, Mark!>>, repeta ea încontinuu.
<< - Ești prima femeie care îmi face asta!>>, i-a șoptit el din nou.
Ea a început să râdă simțind cum o gâdila ceva. S-a uitat în oglinda care avea multe funcții de filmare și a observat cum se topește efectiv acel dispozitiv minuscul  din piercing.
<< - Am reușit!>>, striga ea de fericire. 
<< - Da, se pare că DA!>>, a spus Mark.
Sima:<< - Ce facem acum?...>>
Mark:<< - Trebuie să organizăm o nuntă. Te voi lua de soție. Mai am de ales?...>>

Cei doi au ajuns să se iubească reciproc. Împreună au readus sistemul la viață.
Sima se pricepea la natură și la biologie și a început să se ocupe de partea green a orașului.
Network City a devenit capitala țării, continuând să ajute și alte zone din țară și din străinătate pentru a implementa un mod de viață inteligent.



Comentarii

Nicole a spus…
Excelenta povestea !😍
Imaginatia mea spune : " Sima venea parca dintr-o alta lume.., o lume care poate fusese mai inainte de inventia tehnologiei 5G si oamenii respectivi de frica , nu au putut accepta dezvoltarea continua si aparitia tehnologiei 5G, asa ca au facut tot posibilul sa nu o accepte din macar din curiozitate....; sau , Sima venea dintr-o lume ignoranta , care din dorinta de a descoperi si mai mult...si mai mult ..nu s-a multumit cu ultima tehnologie si au continuat pana s-a ales praful...sau malul (😃)
Nicole a spus…
Wow...m-ai surprins in mod placut ! Chiar nu ma asteptam la asa o continuare absolut fermecatoare !
Ionela Budu a spus…
Îți mulțumesc pentru gândurile frumoase!

Postări populare