Golden Mind: Public Speaking în sălbăticie

          Oare este posibil să trăiești într-un timp și spațiu care nu aparțin nici trecutului, nici prezentului și nici viitorului?

Oare există lumi paralele?...

Amira este o tânără neobișnuită care trăiește în zilele pe care le cunoaștem noi, dar într-o altă dimensiune, Paraland... sau oricum am putea-o numi, de vreme ce imaginația este singura "piesă" umană care poate ajunge până acolo.

Amira se antrenează de mică copilă pentru un țel suprem: să participe la concursul care se organizează o dată la 10 ani, denumit "Golden Mind" (Mintea de Aur), inițiat de familia regală care domnește în Paraland.

Toți cei care au participat până acum fie au murit în misiune, fie au obținut putere și recunoaștere, devenind vocea regalității și câștigând loc de cinste la Palat.

Există și un premiu fizic, care atestă poziția obținută: o coroană magică, care ajută pe purtător să se regenereze în fiecare zi; coroana nemuririi.

Nu este chiar așa ușor având în vedere că participanții nu știu dinainte care sunt probele.

Atât se știe: că vor vorbi în fața unor oameni necunoscuți, în zone dificile și vor trebui să îi convingă de ceva anume.

Da, e un fel de public speaking, dar nu așa precum vă imaginați. Aici e vorba despre realitate, nu despre a spune povești. Veți afla...

Pentru acest concurs, Amira nu putea să își pregătească dinainte anumite discursuri, căci subiectul era necunoscut, mai ales locul și publicul vizat.

Toată "vrăjeala" unui orator era inutilă.

Pentru a câștiga Golden Mind trebuie să fii puternic, dar pur și gingaș în același timp, trebuie să fii sincer și convingător în absolut orice, să ai un vocabular extins precum un dicționar digital cu multe arhaisme, regionalisme, precum și cuvinte moderne, inventate și devenite uzuale în vorbire.

Amira are toate aptitudinile și calitățile necesare pentru a obține Coroana. Este sigură de asta, căci ea se adaptează ușor oricărei situații și poate gândi instant orice strategie este nevoie pentru a acționa.

De fiecare dată, doar 5 persoane rămân în cursa finală, după o preselecție cu toți doritorii. În acest an fusese selectată și Amira.

Se imbrăcă într-un costum termoreglabil, își luă rucsacul pregătit cu tot ceea ce s-a gândit a fi necesar pe teren și se prezentă în fața Regelui, pe platforma din fața Marelui Palat, alături de ceilalți.

Regele începu:

" - Să fiți la mila norocului, dar să fiți și stăpânii propriilor voastre minți!

Prima misiune: veți călători spre ținutul sălbaticilor de pe muntele Surbo.

Aceia au un templu sacru al lor, unde se află o masă, pe care este o carte nedeschisă de 300 de ani.

Fiecare dintre voi trebuie să se facă bineprimit și să știe să convingă să fie lăsat în acel templu pentru a citi titlul acelei cărți de pe copertă.

Regula veche de intrare în comunitatea lor este binecunoscută: urci muntele cu capul în jos și sprijinit în mâini, iar când ajungi în vârf continui să mergi cu spatele, privind înapoi și niciodată în față.

Iar când veți pleca, dacă veți mai pleca de acolo, veți merge cu fața înainte și cu spatele la ei.

Având în vedere că acei sălbatici sunt foarte periculoși și nu se așteaptă ca vreun păgân să intre în templul lor, vă doresc să găsiți Înțelepciunea de a vă întoarce teferi și cu răspunsul așteptat. "

Amira plecă imediat, având în minte toate coordonatele.

Era conștientă că trebuia să ajungă prima acolo.

În timp ce alerga spre muntele Surbo, se simțea în extaz precum stelele care strălucesc pe cerul senin, indiferent de ceea ce se întâmplă pe pământ.

Nu-și plănuia nimic, se lăsa în voia intuiției.

Fu o provocare să se cațere pe acele stânci, urcând cu capul în jos, dar a reușit.

Când ajunse deasupra, scoase o oglindă dintr-un buzunar al rucsacului și își continuă drumul mergând cu spatele. Privea în oglindă și știa ce este în spatele ei. Nu îi era frică de iminenta apariție a sălbaticilor, dar trebuia să fie precaută. 

Ascunse rapid oglinda când simți o anumită prezență. Apoi ceva o lovi în spate și leșină. 

Somnul ei dură trei zile, timp în care sălbaticii o priviseră cu interes, neintelegând cum putuse un străin să le respecte vechea tradiție. 

Amira era întinsă într-un hamac, cu ochii închiși și începuse să îi audă vorbind. Nu înțelegea absolut nimic, dar putea să simtă, traducând reacțiile și tonurile vocilor.

Cineva adusese o carte, pe care o ținea cu grijă și căuta printre file. Asta observă  după ce întredeschise ochii. În acel moment își dădu pur și simplu seama că era vorba despre cartea din templu și reținu rapid ce scria pe ea:

"IULUPMIT LUROBZ"

Cineva simți că ea s-a trezit:

" - Cine ești tu?"

Ea deschise larg ochii și se sperie puțin la vederea unui bărbat înalt de trei metri, vorbind într-o limbă cunoscută de ea.

" - Eu sunt Amira."

" - Amira, vei rămâne cu noi. Tu ai sângele nostru. Fii pașnică și înțelegătoare și îți va fi bine!"

Amira tăcu, dar știa foarte bine că trebuia să se întoarcă la Rege cu titlul cărții, pentru a trece proba.

Oare cum ar putea scăpa de aici?...

În mijlocul acelei nopți începu o mare hărmălaie. Fuseseră prinși patru intruși, fiecare la distanță unul față de altul. Sălbaticii se pregăteau să "îi dreseze" după obiceiurile lor.

Amira era păzită în mod normal de câteva gărzi care, în acel moment, dispăruseră. Ea nu mai stătu pe gânduri. Fugi în întuneric și dusă fu pentru totdeauna.

Reuși să se întoarcă teafără la Palat.

Este clar: uneori nu trebuie să vorbești prea mult sau să te justifici pentru a câștiga, mai ales dacă acțiunile dinainte au fost perfecte.

Regele fu foarte mândru de ce a auzit și a spus:

" - Ceilalți vor continua și ei când vor ajunge, dacă vor reveni. Se pare că tu ai un avans.

A doua probă: să găsești, să prinzi și să îmi aduci pe unul dintre vulturii bătrâni, care se văd plutind la orizont și ale căror cuiburi nu au fost văzute niciodată.

Să ai ochii limpezi și sufletul pur!"

Amira porni din nou la drum, în direcția zonei unde știa că se pot vedea vulturii mai de aproape. Era vorba tot despre niște munți, dar mult mai înalți decât cei ai sălbaticilor. 

Trei zile dură să urce până în vârf, de data aceasta cu fața în sus. Erau mulți copaci și vegetație acolo, avea apă și hrana necesară pentru a se menține în putere.

Vedea vulturii zburând, dar fără să se așeze sau să coboare vreodată pe undeva.

" - Oare unde este locul lor?...", se întreba ea.

Petrecu vreo două zile pe vârful munților.

Într-o noapte se porni o furtună devastatoare. Fulgerele despicau copacii în două și luminau orbitor cerul. Amira își făcuse culcușul sub niște pietre mari, care formau un fel de scorbură.

Înainte de a se lumina de ziuă, auzi un fâlfâit de aripi. În vârful pietrelor stătea un vultur uriaș, cu pinteni ascuțiți de 15 cm și cu solzi groși pe picioare.

Amira se întinse pe spate și se uită la el fără să facă absolut nimic, ca să nu îl sperie.

Apoi observă cum sângera la o aripă și începu să cârâie către el, încercând să intre în graiul lui. Vulturul se uita la ea și nu părea speriat. Amira se apropie cu mâinile întinse. Se pare că era prea rănit ca să mai zboare curând.

Când îl luă în brațe, vulturul începu să o lovească puternic cu ciocul.

Amira abia îl putea ține, loviturile erau insuportabile. L-a întors cu spatele la ea, ținându-l ușor de gât, apoi coborî muntele.

Când ajunse la Rege, acesta dădu ordin ca vulturul să fie adormit și îngrijit, apoi să fie lăsat în grădina imperială închisă.

Regele fu uimit de curajul Amirei:

" - După ce îți vei curăța rănile, te vei pregăti pentru ultima încercare: te vei duce în zona mlaștinilor și vei prinde 20 de șopârle negre și cu pete galbene și le vei aduce aici. Eu voi chema pe cei mai fricoși oameni, iar tu va trebui să îi convingi să ia câte o șopârlă. Se spune că aceste șopârle sunt foarte veninoase, dar nu a testat nimeni asta pentru a afla adevărul. Se pare că tu ai ocazia să faci asta. Curajul să te însoțească în continuare!..."

Amira plecă în această nouă aventură. Petrecu câteva zile în preajma acelor șopârle de mărimea unei palme, pentru a le observa stilul de viață. Ieșeau doar dimineața și seara pe răcoare din ascunzători, se hrăneau cu insecte, cu melci și puțină vegetație.

Își luă niște mănuși moi din zale metalice și începu să prindă câte una, punându-le într-un recipient din sticlă mată.

Sosi ziua decisivă, în care Amira trebuia să îi convingă pe cei mai fricoși oameni să ia câte o șopârlă. Ea stătea lângă cutia de sticlă, unde șopârlele începuseră să se muște între ele.

Cei de față erau bolnavi de frică, începuseră să tremure cu transpirație, neștiind ce avea să urmeze.

Își începu discursul:  

" - Sunteți de lăudat că ați venit până aici, deși tremurați de frică, la ordinul Regelui! Oare sunteți conștienți că este posibil să muriți de frică într-un final?! Sau poate vreți totuși să trăiți?...

Acesta nu e trai! Frica este o boală în cazul vostru, născută din lene și din lipsa ambiției de a risca și de a trece peste pericole.

Uitați-vă la mine! Cât de puternică aș putea fi ca femeie?.... Totuși m-am aruncat în fața balaurului de atâtea ori, pentru că am avut încredere în mine și știam că pot scăpa de primejdii. Sunt atât de puternică precum vreau să fiu, precum gândesc să fiu!...

Gândiți pentru voi! Aveți dorințe de îndeplinit? Frica vă este de ajutor?...

Eu am prins aceste șopârle. Ați putea să le eliberați de aici?...

Aveți curaj să veniți câte unul, să băgați mâna acolo și să luați câte o șopârlă?...

Sau vă este frică că vă pot mușca și vă pot infecta cu veninul lor?..."

Fricoșii rămăseseră pe gânduri.

Unul dintre ei și-a scos bluza de pe el, a mulat-o pe o mână și s-a apropiat. A băgat mâna înfășurată în bluză, a smuls repede o șopârlă și a aruncat-o departe, dar tot cu frică.

" - E un început. Cine mai îndrăznește?", a întrebat Amira.

Încetul cu încetul s-au apropiat mai mulți, procedând la fel ca primul până au eliberat toate șopârlele.

Amira i-a laudat:

" - Bravo! Cum vă simțiți acum?... Simțiți o relaxare anume redată de sentimentul acestui mic act de curaj?...

Așa să fiți mereu: să riscați și să vă depășiți limitele impuse de frică, să gândiți și să procedați în mod înțelept, creându-vă propriile strategii! Să nu imitați pe altul precum ați făcut în acest caz, căci puteți cădea în capcane!"

Regele începu să aplaude râzând.

Amira a fost încoronată cu titlul de Golden Mind și a continuat să îi învețe pe fricoși și să le deschidă mintea tuturor celor care aveau nevoie de un astfel de ajutor.