Izolată la 10.000 m altitudine. Misiune îndeplinită.

Cea mai pură ficțiune, trăită cu adevărat!

Pe aici, pe undeva...

Când am deschis ușa casei, o furtună de praf m-a izbit în plin precum aerul rece al iernii, care îmi surprinde plămânii ascunși sub cea mai călduroasă haină.

În acel moment orb abia am reușit să mă retrag la adăpost.

Cineva plecase de acasă total nepregătit....

Lacrimile răcoreau inima care bubuise de spaimă... Nu! Nu!...Nu!...

După luni de zile de carantină din cauza unui virus plimbăreț, după atâta străduință în a repara totul și a reveni la normal, un astfel de fenomen catastrofal a întors totul pe dos, încă o dată...

Din cauza asta ajungem să fim niște supraviețuitori toată viața, în ciuda viziunii câștigătoare a lumii.

Nu m-am gândit că mă voi culca ca un om obișnuit, iar a doua zi mă voi trezi într-un deșert. Totul în jur era plin de nisip și praful amenința cu fiecare adiere a vântului.

Timp de câteva zile nu am îndrăznit să plec mai departe de casă. Auzisem la televizor că apăruseră militarii în zonă și așteptam să vină și pe strada noastră. 

A mai trecut o săptămână.

M-am echipat bărbătește și am plecat în căutare, cu speranța că voi întâlni măcar pe unul dintre aceia care promiteau stelele de pe cer, fără să aibă de gând să călătorească vreodată în spațiu.

Simțeam cum mă sufoc privind în toate părțile. Seceta mă îneca, umplându-mi gura cu nisip și dându-mi să respir praf în loc de oxigen.

În acel moment soarele mi-a pus capac, înfigând radiațiile în tâmplele mele măslinii... Am amețit și am căzut...

Am crezut că aceea e Moartea... 

Dar nu era... 

Cineva mă găsise și mă luase de acolo... Exact ca în filme...

Mi-am dat seama ușor că eram deja în tabăra militară.

Am strigat la cei din jur: - Ce se întâmplă?... Cum vom ieși din asta?...

Un bărbat s-a apropiat de mine: 

- Așteaptă!... Cu toții așteptăm. Văd că ți-ai revenit, domnișoară!...

Eu, foarte nervoasă: - Cum adică așteptați?... Ce așteptați?...

Apoi am vociferat câteva idei care însumau nervii mei, ținuți înghesuiți undeva, cu vedere spre cele mai absurde obiective.

O doamnă îmbrăcată cu o cămașă lungă și plină de buzunare a pus punct opiniilor mele cu serul unei mici seringi. 

M-am liniștit și am adormit.

Târziu în noapte am fost trezită de pâsâitul cuiva, care se apropiase și începuse să îmi șoptească:

- Ai încredere în mine!... Vino! Plecăm acum sau niciodată!...

Instinctul meu a spus <<Da>>, iar 10 minute mai târziu eram deja departe de tabără, datorită unui mijloc de transport zburător uluitor, care se deplasa cu 1000 km/h.

Nu mi-am dorit vreodată să ajung în aer, mai ales într-o astfel de capsulă zburătoare!...

Am aterizat pe stâncile plate ale unui munte, probabil într-o altă țară, căci acolo natura era vie și plouase. M-am uitat la cel de alături și m-a cuprins frica de necunoscut, în mod contradictoriu siguranței cu care ajunsesem acolo.

- Cine ești?, l-am întrebat.

- Eu mă numesc Bastian și sunt militar de rezervă și agent sub acoperire, exact așa cum îți place ție!...

- Cred că glumești!... Am impresia că știi cam multe despre mine, deși nu m-am expus, dar poate ai pătruns în mintea mea și mi-ai citit gândurile!, am spus eu uimită total.

El mi-a zâmbit și a râs puțin:

- Te-am salvat!...

- M-ai salvat sau m-ai pus și mai mult în pericol?...

El a continuat să zâmbească și să spună:

- Când strici ciorba, o arunci și faci alta. Te-am scos dintr-o ciorbă în care mulți au pus câte un ingredient cu știință sau fără să aibă habar ce scrie pe etichetă. Ce este acolo nu se poate rezolva decât într-un anumit fel. Amândoi știm asta.

Am rămas șocată de vorbele acelui bărbat, care avea imaginea a ceea ce probabil ar fi acceptat orice femeie. Dar nu eu!...

- Sunt bulversată intuind adevărul... Dar ce s-a întâmplat?.... Când toți se chinuiau să scape de trendul măștilor și le scăzuseră procentul de frică, s-a iscat acea furtună, astupând urmele!...

- Sunt detalii pe care nu le putem discuta aici.

- Dar unde...,Bastian? 

A ridicat mâna și mi-a indicat un stâlp fără sfârșit.

- Ce e acolo?...

- Acolo în vârf, la 10.000 de metri altitudine este o cabină specială. Vii cu mine?...

- Nu sunt obișnuită cu astfel de înălțimi... Zodiei mele îi place să fie cu picioarele pe pământ.

- Dacă viața ta depinde de asta, vei veni... sau vrei să mori în mediul tău de confort?...

Mă uitam la el ca la un actor sigur pe replicile lui. Apoi am răspuns:

- Pentru mine aș alege această zonă, chiar și sub amenințarea morții... Dar pentru alt scop, aleg să obțin adevărul și să arunc cu el în toate părțile.

- Hai în capsulă!...

Am urcat spre cer cu viteza gândului pierdut în cele mai înfricoșătoare amănunte.

- Nu oricine ar face asta!, i-am spus.

- Noi nu suntem oricine!, a răspuns el, făcându-mi cu ochiul.

Când am ajuns acolo, capsula zburătoare a intrat automat în cabina suspendată în atmosferă. 

Bastian a devenit serios pentru câteva clipe:

- Ce-ai văzut acolo, pe pământ, acea furtună de nisip a fost premeditată... Au vrut să vă îngroape de vii!...

- Ceeee?... Ce spui?... Cine?...

- Știi tu cine!... Aceia pe care nu i-ai ales niciodată... Oamenii sunt simple piese de șah, chiar dacă unii se cred regi/regine, iar alții se mișcă ca niște pioni sau ca nebunii...De fapt, știi că lumea asta e pierdută, dacă nu respectă regulile.

- De ce tot presupui că știu?... De unde știi tu că știu?...

- Crede-mă, există tehnologia care citește în mintea oamenilor și face chiar mai mult decât atât!... Prostia se cultivă foarte ușor, cu atâția hibrizi disponibili. Dar tu faci parte dintre aceia care au un fel de protecție nativă la o astfel de tehnologie. Tu ești greu de urmărit și de controlat...

- Și ce vrei de la mine? Ce pot face eu?...

- Să îmi fi alături și să mă ajuți să creez o ploaie artificială, pentru a spăla teritoriul tău, dând astfel peste cap o parte din planurile care se joacă fără întrerupere.

- Cum?... La altitudinea aceasta nu pot face nici un pas de frică că balanța se va apleca spre partea cealaltă.

- Am aici un sistem unic, creat chiar de mine, cu ajutorul căruia vom trimite către nori rachete GPS încărcate cu un praf special, pentru a declanșa o ploaie torențială durabilă, care îți va spăla țara de nisip.

- Și nu puteai face asta singur?

- Nu. Am nevoie de o picătură din sângele tău special, proaspăt picurată pe ecranul de comandă de aici. Nu e timpul să îți explic unealta pe care am creat-o. Este aproape un sceptru de zeu și se activează doar cu amprenta unui anumit tip de sânge. Așa cum e al meu și așa cum e al tău. Știi că detaliile sunt mult prea sensibile pentru a le dezvălui aici.

- Iar presupui că știu deja!...De unde să știu, omule?... Am impresia că am intrat într-un pericol mult mai mare decât cel de pe pământ. Ceea ce îmi ceri acum, nu am mai văzut nici măcar într-un film!...

- Nu e o glumă!... Hai, gustă realitatea!... Înțeapă-te și pornește comanda sistemului. Mă voi înțepa și eu, căci de data aceasta este nevoie de două amprente de sânge.

- Mă simt prea rău ca să mai continui această discuție. Te rog, promite-mi că, după ce termini aici, mă vei duce jos cât mai repede!...

- Ok.

În scurt timp s-a auzit zgomotul unor mecanisme pe deasupra cabinei, apoi am văzut cum au fost lansate rachetele. Cu gândul la lumea de jos, am leșinat.

Când mi-am revenit, eram în patul meu de acasă.

Am ieșit afară și aerul umed al ploii m-a întâmpinat ca și cum nu ar fi lipsit niciodată. Mediul înconjurător nu era arid, așa cum îl știam, ci verde și proaspăt precum primăvara.

Înțepătura din deget îmi amintea clar experiența recentă.

Am întrebat vecinii ce s-a întâmplat cu nisipul... Nimeni nu înțelegea nedumerirea mea. Toți mi-au spus că nu a existat niciodată un deșert la noi, iar în ultimii ani, ploile au adus abundență tuturor.

Nu!...Nu!...Nu!....

În acel moment am știut sigur că cineva le spălase creierele.

E groaznic să știi adevărul și să nu poți face nimic!...

O picătură curată de apă nu poate limpezi un ocean albastru de cerneală...

Cine știe pe unde poate fi Bastian?... 

El este martorul... sau poate el este chiar autorul care a gândit și a înscenat totul.

Oricum, trebuie să am grijă de propriul creier, altfel risc să ajung singura nebună de pe Planetă...